paradoxal, credeam ca suntem intangibili.
mi-am propus sa zac pana luni. am gatul intepenit, se bucura ai mei ca vorbesc mai putin.
merci pentru zecile-sutele de sms-uri. socant.
ploua si ma zgarii pe ochi pentru ca n-am urat nicicand atat de mult apa.
la Malu cu Flori se nasc filme de groaza.
e prima data cand imi doresc sa nu joc rolul principal.
[ saptamana viitoare aduc poze,filmulete, orice. poate imi fac curaj sa scriu ceva mai bun, mai pe subiect ]
Am ramas socata cand mi-ai spus aseara; am din ce in ce mai tare senzatia ca traiesc pe alta lume…
Sunt langa tine…si sper sa fie totul ok cu timpul.
Te pup
Comentariu prin Denisa — februarie 24, 2010 @ 1:19 pm
Simona, e un an de cand nu ai mai scris. M-am tot intrebat de tine de una singura … Sper ca toate au fost bune dupa ce a trecut raceala … Bine, se pare ca nu si cheful de scris
As avea o rugaminte, daca mai treci pe aici si ai de gand sa mai folosesti locul asta ca sa te relaxezi: mi-am schimbat adresa la blog (“Ochiul care rade”) si te-as ruga sa faci si tu modificarea. Noua adresa e asta: http://ochiulcarerade.wordpress.com. Multumesc. Sanatate!
Comentariu prin cristina — ianuarie 13, 2012 @ 5:05 am
wow..deci am ramas pur si simplu uimita cand am citit msj tau, Cristina. mi-ai facut dimineata frumoasa. asa-i, n-am mai scris, nu am mai avut indeajuns de multa motivatie interioara, a lipsit ceva in tot acest timp. totusi nu am crezut ca exista persoane care inca se mai gandesc la postarile mele, de fapt uneori mi-e greu sa cred ca exista oameni care imi simt lipsa.o sa-ti urmaresc blogul cu mare placere, in speranta ca intr-o zi, nu departe, o sa ma reapuc de scris. imi lipseste deseori starea aceea … multumesc mult pt mesaj, sper sa tinem legatura :*
Comentariu prin simonastoicut — ianuarie 13, 2012 @ 8:56 am